Cercetări arheologice în aşezarea eneolitică de la Mălăieştii de Jos (jud. Prahova), campaniile 2002–2010 / Archaeological excavations in the Eneolithic site of Mălăieştii de Jos (jud. Prahova)

Résumé En Ro

North of the Mălăieştii de Jos village (Prahova county), on the edge of a high terrace (295 m altitude), an Eneolithic settlement was noted. To the north and south the site is naturally bordered by deep gullies and ravines, and to the east by the river valley. A rather easy way of access, probably manmade. exists on its west side. The settlement is located in the hilly area at the northern limit of a microzone characterized by relatively high and extensive terraces, at 3.3 km north from the confluence of the Vărbilău and Teleajen rivers. Despite the fact that the southern part of the Mornel terrace covers a large area where the settlement could have been conveniently located, the Eneolithic community preferred this remote edge of the terrace because of its natural protection from three sides, and probably cut an access path to ensure its isolation. 2002 saw the beginning of the systematic archaeological research, within a project focusing on the dynamics and evolution of the Neo-Eneolithic communities in the northern Wallachia. The excavation system emplyed aimed to completely expose the habitation features, not only for the observing the internal organization of the settlement, but also for obtaining detailed information on the the house building techniques and strategies, distribution of household items, etc. An important part of the research focused on the areas outside the living quarters, in an attempt to improve our understanding of the vertical internal development of the settlement, as well as the horizontal stratigraphic relationships between the various feature uncovereds. In this respect, among other things, it was sought not to isolate the houses from the rest of the archaeological context. In order to obtain such information, the excavation was carried out by simultaneous opening and excavation of large areas. The settlement had one archaeological layer, with several habitation phases. These do not necessarily signify a discontinuity in the evolution of the site, but it rather mirrors the internal evolution of the settlement. These phases could be observed both in the the superposition of the archaeological features, various building facilities and levelings, and the variable thickness of the archaeological layer in different areas of the site. There are places where the cultural layer thickness does not exceed 0.20 m, while in others it reached lower than 0.60– 0.80 m. Several superpositions and intersections of the archaeological features are the markers of the important internal dynamics of this settlement. We were able to identify and observe not only a cumulative stratigraphic evolution, but also the disturbances of the natural and anthropic deposits, as the land was reshuffled in various stages. While excavating we noticed an increased activity in the modeling of the living space. The occuppied perimeter was, naturally restricted and rugged at the same time, and thus various changes were required in order to create additional space, but also to „ isolate” the community. This community reached creative solutions in modelling a restricted space, building homes tailored to the topography. The archaeological research revealed traces of artificial terraces. The settlement covered approx. 4000 sqm, and counted no more than 6 to 8 houses, most likely not all contemporaneous. The dwellings were relatively small, with one or two rooms. It is worth noting the richness of the archaeological finds, especially refitting pottery fragments. Flint and stone tools occured mainly outside the living areas and in waste dumps. Mammal bones were both very rare and poorly preserved.. The archaeological materials discovered indicate the presence of an Eneolithic community with cultural affinities in the Stoicani-Aldeni cultural aspect.

La nord de satul Mălăieştii de Jos (jud. Prahova), pe marginea unei terase, a fost identificată o aşezare eneolitică. Aceasta era delimitată natural la nord şi sud de viroage şi râpe adânci, iar la est de albia râului. Aşezarea este situată în zona colinară, la limita de nord a unei microzone caracterizată de terase întinse, relativ înalte, la 3,3 km nord de vărsarea râului Vărbilău în Teleajen. Deşi în zona de sud a terasei Mornelului exista un spaţiu larg unde putea să-şi dureze aşezarea, comunitatea umană eneolitică a preferat această margine de terasă izolată şi apărată natural din trei părţi, probabil amenajând calea de acces pentru izolare. În anul 2002 au fost iniţiate în acest sit cercetări arheologice sistematice, în cadrul unui proiect ce a vizat dinamica şi evoluţia comunităţilor umane neo-eneolitice din nordul Munteniei1. Prin sistemul de săpătură adoptat s-a urmărit dezvelirea integrală a complexelor de locuire, atât pentru observaţii ce privesc organizarea internă a aşezării, cât şi pentru obţinerea unor informaţii detaliate asupra modului de construcţie a locuinţelor, distribuţia inventarului acestora etc. Importantă a fost şi cercetarea zonelor aflate în exteriorul locuinţelor în încercarea de a înţelege cât mai bine evoluţia internă a aşezării în plan vertical, dar şi relaţiile stratigrafice pe orizontală între complexe. În acest sens, am căutat să nu izolăm locuinţele de restul contextului arheologic. Pentru a obţine aceste informaţii, săpătura s-a desfăşurat în suprafaţă, prin deschiderea concomitentă a unor zone largi. Aşezarea avea un singur nivel arheologic, cu mai multe etape de locuire. Aceasta nu marchează neapărat o discontinuitate, ci mai curând situaţia a fost determinată de evoluţia internă a aşezării. Aceste etape sunt puse în evidenţă de suprapunerea unora dintre complexele arheologice, amenajări diverse şi nivelări, dar şi de grosimea variabilă a nivelului arheologic în zone diferite ale sitului. Astfel, există zone în care acesta nu depăşeşte grosimea de 0,20 m, iar în altele atinge peste 0,60– 0,80 m. Câteva dintre suprapunerile şi întretăierile de complexe arheologice sugerează existenţa unei importante dinamici interne a aşezării. S-a putut identifica şi observa nu numai o evoluţie stratigrafică cumulativă, ci şi intervenţii asupra depozitelor antropice sau naturale, terenul fiind remaniat în diverse etape. Situl este remarcabil şi prin o intensă activitate de amenajare a spaţiului locuit. Perimetrul ocupat fiind restrâns, delimitat natural şi în acelaşi timp accidentat, a necesitat diverse amenajări, atât pentru crearea de spaţiu suplimentar, cât şi pentru „ izolarea” comunităţii. Această comunitate a identificat soluţii ingenioase pentru a amenaja acest spaţiu restrâns, construind locuinţe adaptate situaţiei topografice. Cercetarea arheologică a pus în evidenţă urmele unor terase artificiale. Aşezarea avea în jur de 4000 m2, cu maximum 6– 8 locuinţe, probabil nu toate contemporane. Locuinţele erau relativ mici, cu una sau două camere. Se remarcă bogăţia inventarului locuinţelor mai ales în ceea ce priveşte ceramică întregibilă. Uneltele din silex şi piatră apar mai ales în afara locuinţelor şi în gropile menajere. Resturile faunistice sunt foarte rare şi slab conservate. Materialele descoperite indică prezenţa unei comunităţi eneolitice cu afinităţi culturale ce pot fi atribuite aspectului cultural Stoicani-Aldeni.