Les relations roumano‑grecques dans l’entre‑deux‑guerres : quelques considérations sur un rapprochement continu

Résumé Fr En Ro

Avec l’apaisement des tensions diplomatiques de la fin du xixe siècle et du début du xxe siècle, les relations roumano‑grecques ont suivi un cours sinueux dans l’entre‑deux‑guerres, influencé par les changements politiques internes et les événements européens. Deux mariages dynastiques, bien que de courte durée, entre les maisons royales des deux pays, des liens privilégiés entre certains gouvernants (Elefthérios Venizélos et Take Ionescu), l’action de représentants diplomatiques compétents (Constantin Langa‑Răşcanu à Athènes), mais surtout des intérêts communs à une politique de coopération dans les Balkans, dans un contexte où la Grèce pâtit des effets du désastre d’Asie Mineure, préparent le terrain à la signature du traité de non‑agression et d’arbitrage de mars 1928 et à l’organisation de conférences balkaniques ainsi que, plus tard, au pacte de l’Entente balkanique de 1934. Les visites d’Elefthérios Venizélos en Roumanie en août 1931 puis de Nicolae Titulescu (ministre roumain des Affaires étrangères) à Athènes en 1933, où l’accueil fut enthousiaste, marquent l’apogée des relations bilatérales roumano‑grecques. Sur cette période, les relations entre les deux États montrent ainsi un cours ascendant malgré le maintien dans l’agenda bilatéral de questions sensibles comme celle des Aroumains ou certains aspects techniques des échanges économiques.

After the diplomatic tensions of the xixth Century, the Romanian‑Greek relations have followed, during the interwar decades, a winding course, influenced either by the internal political changes in the two states or by the international events occuring in Europe. The ties between the two Royal Houses, materializing in the Romanian Greek dynastic marriages, excellent relations between outstanding political men (Eleftherios Venizelos et Take Ionescu), the arrival in Athens of Romania’s new minister, Constantin Langa‑Răşcanu, a diplomat with a large experience in the Balkan area and, of course, common economical interests were to help put the relations between Romania and Greece back on a favorable track. A milestone in the overall course of Romanian‑Hellenic relations was that of the signing of the non‑aggression and arbitrage pact, in March 1928; it paved the way for other inter‑Balkan agreements leading to rapprochement between the Balkan states, which materialized in the signing of the Balkan Entente Pact on February 9, 1934. However, the peak in the Romanian‑Hellenic relations were the Romanian visit of Greek Prime Minister E. Venizelos (August 1931) and the visit of Romanian Foreign Minister Nicolae Titulescu to Athens (Autumn of 1933) – a decisive moment, considering the impressive welcome he enjoyed. Overall, it can be said that, from the Autumn of 1924 and until the outbreak of the Second World War, the Romanian‑Greek bilateral relations obviously followed an upward trend, in spite of some minor issues related to how the Aromanian populations were treated or some strictly technical economic problems.

Odată cu depăşirea tensiunilor diplomatice de la sfârşitul secolului al xix‑lea şi începutul secolului al xx‑lea, relaţiile româno‑elene în perioada interbelică au urmat un curs sinuos, influenţat de schimbările politice interne şi de evenimentele care au survenit în Europa. Legăturile dintre cele două Case regale, care s‑au concretizat în cele două căsătorii dinastice (chiar dacă de scurtă durată), relaţiile privilegiate între personalităţi politice (precum Eleftherios Venizelos şi Take Ionescu), activitatea unor reprezentanţi diplomatici competenţi (Constantin Langa‑Răşcanu la Atena), dar mai ales interesele comune privind o politică de cooperare în Balcani, în contextul în care Grecia resimţea încă efectele dezastrului din Asia Mică, au pregătit terenul pentru semnarea Tratatului de neagresiune şi arbitraj din martie 1928 şi pentru organizarea conferinţelor balcanice, ca şi pentru parafarea Pactului Înţelegerii Balcanice, în februarie 1934. Vizita lui Elefthérios Venizélos în România (august 1931) și cea a lui Nicolae Titulescu (ministrul Afacerilor Externe al României) la Atena, în 1933, unde primirea a fost una entuziastă, au marcat apogeul relaţiilor bilaterale româno-elene. În perioada la care facem referire, relaţiile dintre cele două state au urmat un curs ascendent, în ciuda menținerii pe agenda bilaterală a unor chestiuni sensibile, precum cea a drepturilor aromânilor, sau a unor aspecte tehnice legate de schimburile economice.